Am inceput de catva timp sa ma gandesc la tot ce sunt, ce am fost si cat de mult m-am transformat sau nu...
Am inceput sa-mi vad greselile, sa mi le recunosc, sa mi le asum. Am decis ca nu voi regreta nicio greseala pt ca toate erorile din sistemul numit Denisa Craciun au fost constructive, m-au ajutat in tot parcursul, mi-au fost cei mai intelepti profesori. Pana la urma e advarat faptul ca omul, pana nu da singur cu capul, nu crede ca doare. Asa a fost si la mine, incapatanata fiind, fire deosebit de puternica, caracter bataios, am neglijat multe sfaturi venite mai ales din partea prietenelor...si am ajuns intr-un moment in care sa ma impotmolesc efectiv.
Am ajuns de la o relatie de 1 an jumatate cu un singur barbat ... sa roiasca in jurul meu 1, 2, 3, 4...pt inceput a fost amuzant, a fost interesant, eram nepasatoare, imi convenea situatia. Insa mi-am dat seama pe parcurs ca nu e pt mine o astfel de viata. Nu reusesc sa fiu atat de nonconformista, nu reusesc sa imi bat joc de nimeni si nici nu imi doresc asa ceva, nu pot sa continuu intr-n astfel de ritm. Sincer, sunt convinsa ca niciunul nu si-a dat seama de existenta celuilalt, am fost suficient de isteata sa ii fac sa traiasca fiecare in propriul glob de cristal, sa creada ca au toata atentia si interesul meu. Insa la un moment dat imi dau seama ca undeva...intervin si eu, sufletul meu, principiile mele, educatia mea. Si incep sa ma gandesc daca oare, in tot acest parcurs am avut grija si de mine...sau doar de ei.
Nu am avut cu fiecare o relatie in adevaratul sens al cuvantului, dar au fost multe discutii, mult timp petrecut impreuna, multe ganduri, multe sperante. Bineinteles, de o relatie sexuala nici nu poate fi vorba pentru ca nu e in obiceul meu acest lucru. Nu condamn pe nimeni, doar ca nu mi se potriveste mie. Au fost saruturi, au fost multe lucruri, in mica sau mare masura importante.
Am reusit in doar cateva zile sa realizez ca momentan nu am nevoie de un barbat care sa imi fericeasca viata, pentru ca oricum ar fi nu va reusi acest lucru, am nevoie de altceva acum. Si acel altceva il voi gasi in mine. Oricum, poate pentru ca sunt slaba sau poate pt ca sunt puternica(inca nu m-am decis), nu reusesc sa ma impart in mai multe parti, sa fiu cu mai mult de o persoana. Imi place sa fiu doar a cuiva, sa ii ofer lui totul si sa-mi ofere el totul. Am nevoie de la el de caldura, de intelegere, de protectie, de multa afectiune, am nevoie sa ma faca sa ma simt importanta, cea mai importanta. Am nevoie sa fiu unica pt el, am nevoie sa fiu surprinsa, sa nu fie nimic monoton, sa fie special. Vreau sa zambesc cand ii aud numele, vreau sa vibrez cand il vad, vreau sa imi inteleaga nebuniile, sa imi accepte ifosele. Vreau sa-mi ofere toata increderea, pt ca o merit, vreau sa incerc sa-l mint si sa nu ma creada, sa stie cum sunt cu adevarat.
Poate mi s-au oferit mare parte din aceste lucruri insa nu am deschis ochii, accept si varianta asta, poate nu mi s-au oferit si m-am multumit cu mediocritatea unor fapte minuscule, poate sunt mult prea pretentioasa, poate am fost exagerat de rece, poate societatea in care traim ne da neincredere.
Poate...
Insa eu sunt convinsa ca eu il merit pe acel barbat...care nu a aparut inca dar va aparea in momentul in care nu ma voi astepta, momentul in care voi avea cea mai mare nevoie de el, stiu ca momentan nu il astept dar sunt pregatita sa il primesc in viata mea.
Si sincera sa fiu, sunt invidioasa pe cel care imi va ajunge intradevar acolo in suflet, pentru ca stiu ca va fi mai mult decat fericit sa ma aiba.
Am mai spus-o: E greu sa traiesti cu mine, dar imposibil sa traiesti fara mine. Sunt constienta de atuurile mele, si nu ma refer la cele fizice. Ma refer la dezinvoltura, la deschiderea in discutii, la sinceritate, la infantislismul meu ciudat, la atentia pe care i-o ofer, la comportamnetul cu ceilalti, la aerele de superioritate(care am observat ca atrag fff mult), la ambitia de care dau mereu dovada, la puterea de convingere si la intensitatea f crescuta cu care traiesc fiecare clipa din relatie. Astea imi sunt atuurile, cu astea am reusit sa fac multe, cu astea am reusit dragilor sa va cuceresc.
Regret ca nu mi-ati oferit decat poate jumatate din ceea ce imi doresc si merit, regret ca nici eu nu am oferit mai mult, regret ca nu e acum momentul pentru mine. Dar va multumesc nespus pt toate gesturile facute, pt tot ce aveti in suflet pt mine. Va multumesc ca ati aparut in viata mea. Cine stie, poate unul dintre voi veti acel cineva din inima mea.:)) Pana acum, din nefericire, nici macar unul in 21 de ani de viata nu mi-a demonstrat ca merita cu adevarat sa ma daruiesc in totalitate.
PS: trebuie sa recunosc, sa accept, chiar daca nu as vrea...ca unul dintre toti a reusit un pic sa-mi ajunga in suflet...:(
